Ce este mâncatul emoțional hedonist. Cum se formează acesta și ce ascunde.

 “Ce dacă am mâncat acum două ore… mi-e poftă.”
“Merit ceva bun, că azi chiar a fost o zi grea.”
“Lasă, viața e scurtă. Măcar să mănânc ceva care-mi place.”
“De mâine sunt cuminte. Azi doar mă bucur.”

Așa începe. Cu o șoaptă. Cu o voce interioară extrem de convingătoare, care nu cere mâncare din foame, ci dintr-o nevoie mai subtilă, mai profundă. Poate de evadare. Poate de intensitate. Sau poate doar de o clipă de control într-o zi în care totul pare că se prăbușește.

Mâncatul hedonist nu e despre foame. E despre acea căutare compulsivă a plăcerii și în rândurile următoare, îți voi arăta ce se ascunde sub masca satisfacerii plăcerii imediate. 

(Exemplu de replici / gânduri hedoniste: ”O viață am!”, ”Ce rost are să te chinui când viața e atât de scurtă!”, ”Azi hai să ne bucurăm!”, ”Gustul ăsta e viata pură!”, etc.)

Pe suprafață, pare o simplă căutare a plăcerii alimentare – a gustului intens, a texturii perfecte, a momentului de “înghițitură sacră”. Dar în profunzime, mâncatul hedonist este o strategie de reglare emoțională + identitară, bazată pe o filozofie subconștientă:

„Plăcerea imediată este singura ancoră sigură pe care o am în haosul lumii interioare și exterioare.”

1. Cum se formează vocea hedonistă? - aici sunt cauzele

- Experiențe primare de alinare:

Copilul plângea – era calmat cu mâncare. Primele contacte cu „liniștea” interioară vin asociate cu plăcerea alimentară. În lipsa reglării emoționale de către adult, creierul asociază:

„Plăcerea = supraviețuire. Plăcerea = iubire. Plăcerea = eu contez.”

-Interdicții și rușine legate de plăcere

Acestea creează o scindare internă: o parte care cere plăcerea cu disperare, și o parte care o condamnă. Vocea hedonistă se fortifică tocmai în acest conflict.

2. Construirea identității de “hedonist lucid”

Persoanele care ajung să fie conștiente de conflictul lor și, totuși, cedează frecvent, încep să dezvolte o identitate a intelectualului sedus de propriile slăbiciuni. Devin fin cunoscători ai gustului, texturii, plăcerii – o estetică a autoindulgenței.

„Știu că nu e bine, dar viața fără asta n-are gust.”

Vocea devine sofisticată, ironică, persuasivă, capabilă să respingă orice logică nutrițională sau morală. E vocea fumatului care știe că dă cancer, dar continuă pentru că “nu trăim o veșnicie”.

3. Ce spune vocea hedonistă (și de ce e imbatabilă)

- “Ai avut o zi grea, meriți ceva bun.”

Se bazează pe justiție emoțională – ca o mamă interioară care oferă consolare.

- “Ce rost are să te chinui, viața e scurtă.”

Invocă filozofia existențială a efemerității – un argument greu de combătut rațional.

- “Data viitoare te abții, azi doar te bucuri.”

Folosește viitorul idealizat ca scuză pentru prezentul necontrolat. Un bias clasic de tip “self-serving”.

- “Oricum ai stricat azi, continuă. Mâine o iei de la capăt.”

Activează efectul “ce naiba” (what-the-hell effect), unde o abatere justifică abandonul complet.

- “Gustul ăsta e viață pură. Cine ești tu fără el?”

4. Ce ascunde hedonismul cu adevărat?

Aici vocea pătrunde în identitate. Plăcerea devine parte din cine ești.

• Foamea de siguranță emoțională – corpul cere gust pentru că psihicul nu mai găsește stabilitate în viața reală.
• Frica de gol – în lipsa plăcerii, apare spațiul tăcerii interioare. Pentru unii, acel spațiu este echivalent cu nimicul, cu abandonul, cu absența sensului.
• Durerea reprimată – plăcerea intensă e un paravan care ascunde:
  • rușinea
  • furia
  • neputința
  • vinovăția
• Exilarea sinelui autentic – hedonismul e un substitut pentru creativitate, conexiune și expresie. El vine când nu mai e loc în viață pentru cine suntem cu adevărat.

5. Cum se rezolvă mâncatul hedonist

a. Integrarea hedonistului - Nu lupta cu vocea ci poartă un dialog cu ea. Ascult-o, ințelege-o, cunoaste-o.

„Ce încerci să-mi dai? De ce te temi dacă nu mai simt gustul acesta? Ce altă variantă ai vrea pentru mine dacă asta nu ar exista?” (fiecare poartă dialogul cum simte, acesta a fost un exemplu)

b. Transmutarea plăcerii – nu înlocuire forțată, ci extindere a gamei senzoriale:

• Plăcerea unei respirații adânci
• Plăcerea unei conversații profunde
- Plăcerea unui sărut
• Plăcerea somnului odihnitor
• Plăcerea curajului de a sta cu golul
- Placerea de a îți satisface diverse dorințe

Plăcerea nu e greșită.

c. Rescrierea convingerii de bază

„Plăcerea nu e singura ancoră. Eu pot crea sens, bucurie și intensitate și din alte surse.”

Aceasta e o muncă identitară, nu doar comportamentală.

d. Accesarea părții din tine care tolerează disconfortul emoțional fără anestezie

Asta se lucrează prin:
• expunere conștientă la gol (exerciții de tăcere și non-reacție)
• îmblânzirea corpului în fața senzației de “lipsă”

6. Alte recomandări

Ce recomand oamenilor cu acest tip de mâncat emoțional ar fi să continue să mănânce la fel dar în paralel să se antreneze în:

- identificarea momentelor plăcute din timpul zilei

E un cântec foarte fain care spune “If you're happy and you know it clap your hands.”

Și ce spune este ca în viața de zi cu zi noi trăim o gamă imensă de emoții mai ales pozitive dar nu le conștientizăm și nu ne încărcăm cu ele.

Avem momente în care simțim sau am putea simți dacă am fi conștienți: fericire, mândrie, respect, inspirație, curaj, admirație, iubire, recunoștință, liniște, calm, confort, apreciere, libertate, veselie, entuziasm, etc - TOATE aducându-ne de fapt plăcere (plăcerea e o emoție definită vag, în ea sunt un cumul de alte emoții pozitive).

Dar nu prea avem mintea antrenată să le vadă, să le simtă eliberând hormoni de plăcere și astfel să se încarce cu ele.

- crearea intenționată a plăcerii și prin alte mijloace diferite de mâncare

Ce am făcut eu în experimentarea plăcerii constante sau continue a fost să îmi dresez mintea și ochii să vadă ce e pozitiv.

În fiecare seară luam roata emoțiilor (se găseste pe internet) și mă întrebam luând pe rând toate emoțiile pozitive :

-Când astăzi am simțit sau aș fi putut simți emoția asta și nu am făcut-o?

Și mereu găseam cate ceva. Găseam momente în care m-am simțit curajos (chiar dacă atunci mă consideram slab, laș), am găsit momente din timpul zilei în care mă simțeam liber chiar dacă eu credeam ca trăiesc într-o cușcă, momente în care simțeam iubire și eu credeam ca sunt împietrit, etc.

Nu a fost greu, dar am avut nevoie de antrenament. Nu e ușor să schimbăm ochelarii de cal cu unii colorați cu vedere panoramică.😊

Și prin exercițiul acesta banal de simplu am ajuns în câteva săptămâni să simt plăcere ca merg desculț prin casă, să simt plăcerea pe care mi-o oferă patul, o plimbare în aer liber, plăcerea de a sta 3 minute în soare (câți nu și-ar dori timpul și liniștea asta), plăcerea de a umbla într-un corp sănătos, plăcerea de îmi cumpără ceva, plăcerea de a avea grijă de mine,… sunt atât de multe încât aș putea să nu mă opresc niciodată.

Nici eu nu le conștientizam atunci fix in momentul în care se întâmplau, dar analizam seara, și ușor, ușor am început să le conștientizez în timp real, fix atunci când aveau loc.

Încheiere

Dacă ți-a fost util ce ai citit până aici și simți că te identifici, să știi că nu ești fără soluție.

Mâncatul emoțional hedonist nu se “repară” cu forța voinței sau cu interdicții, ci se vindecă prin înțelegere, restructurare identitară și exerciții care te ajută să îți recâștigi libertatea interioară – pas cu pas, fără luptă cu tine.

Exact asta fac în cursul de 14 zile.
Lucrăm în profunzime cu vocea interioară, cu tiparele din subconștient, cu nevoile emoționale reale care se ascund în spatele poftelor. Nu vorbim doar despre ce mănânci, ci despre cine ești tu în raport cu mâncarea, cu plăcerea, cu propriul tău corp.

E un proces profund. Iar dacă simți că a venit momentul să nu te mai sabotezi și să îți recapeți controlul, te aștept cu drag.

💛 Aici găsești toate detaliile: https://www.sofronea.com/rezolva-mancatul-emotional-in-14-zile-cu-radu